Ce se intelege prin limbajul designului?
Asa cum copiii invata un limbaj pentru a comunica, studentii de design trebuie sa invete un alt tip de limbaj pentru a patrunde in lumea designului grafic. Limbajul respectiv este de natura vizuala si incepe printr-o constientizare sporita a felului in care arata lumea. Este o modalitate de a vedea ce anume difera de simpla existenta materiala. Pictorul Henri Matisse a spus ca ,,atunci cand mananca o rosie, o privea pur si simplu.” Dar, a adaugat el ,,atunci cand o pictam, o vedeam cu totul altfel”.
Exista multe strategii pentru a invata un copil cum sa desprinda si sa foloseasca limbajul, acelasi lucru este valabil si pentru limbajul designului. Limbajul acesta are trei parti esentiale: forma, culoarea si conceptul.
Forma reprezinta compozitia elementelor fundamentale dintr-o lucrare de design, felul in care arata un obiect: configuratia, proportia, echilibrul si armonia partilor componente. Intelegerea formei provine din dezvoltarea capacitatii de a distinge calitatile intrinseci ale elementelor si relatiile dintre ele.
Culoarea joaca un rol important in luarea de decizii in designul grafic, conferind varietate, atmosfera si spatialitate. Culorile pe care le alegeti vor determina nu numai reactii psihologice si emotionale, ci ar trebui, de asemenea, sa sustina si sa sporeasca aspectele de natura formala.
Termenul “concept” se refera la ideea sau viziunea dinapoia unui design. Procesele de gandire pe care le parcurg designerii atunci cand absorb si dezvolta informatiile primite de la client reprezinta o parte vitala din gasirea unei solutii grafice la o problema specifica. Forma si culoarea au putina valoare daca nu exista o gandire de calitate. Dar, ca si in cazul formei si al culorii, puteti recurge la strategii care sa va ajute in dezvoltarea conceptelor. Eduard de Bono a scris mult despre felul in care gandesc oamenii si despre tipul de gandire necesar designerilor, si merita sa ii cititi lucrarile. Atunci cand conceptul si utilizarea formei si culorii se intregesc coerent, exista o posibilitate reala ca designul sa-si atinga obiectivele . Componentele amintite mai sus alcatuiesc limbajul designului.
Forma si spatiu
Vederea este o experienta atat de banala, incat ii acordam prea putina atentie. Pentru designerul grafic, procesul de percepere (felul in care ochii si creierul sau interpreteaza ceea ce vede) prezinta interesul si importanta cea mai mare. In mod constient sau nu, ochii nostri alimenteaza creierul in mod constant cu informatii vizuale, care sunt procesate si interpretate.
Spatiul bidimensional
Designul graphic este realizat in general in limitele a doua dimensiuni (inaltime si latime). O coala alba de hartie este o suprafata plana pana in clipa in care plasam un semn pe ea, iar atunci devine scena unor forte vizuale ce devin tot mai complexe pe masura ce creste numarul elementelor. Ele constituie forta motrice fundamentala a stimulilor vizuali si ar trebui explorate prin diverse experimente simple.
Figura si fundatie
Formele sunt intotdeauna percepute in asociere cu spatiul in care sunt plasate si cu celelalte forme ce pot fi prezente in formatul respectiv. Fiecare forma este vazuta in context si nu poate fi total izolata. In general, o forma este considerata “pozitiva” si spatiul din jurul ei este “negativ”. Spatiul din interiorul unui format – numit uneori “fundatie” – este un element important al oricarui design si nu doar ceva care ramane dupa ce o forma este plasata pe el.
Spatiul trebuie organizat si controlat, deoarece ofera informatii importante despre forma, care, desigur, la randul ei trebuie sa aiba in jur o nonforma pentru a exista pur si simplu. Un spatiu necorespunzator aranjat aduce cu pauzele prost plasate dintr-un discurs; ele pot submina intelesul si accentuarea. In mod similar, spatiul nu trebuie sa i se ingaduie sa se extinda fara scop, deoarece aceasta poate slabi structura designului.
Relatii intre forme
Pentru a intelege experienta vizuala primara a formei si spatiului faceti cateva experiente, desenand cu creionul pe o coala de hartie un patrat cu latura de 12,5 cm si decupand din hartie neagra mai multe patratele cu latura de 1,25 cm.
Simetrie si asimetrie
Plasand un patratel negru in mijlocul formatului desenat cu creionul, veti observa ca patratul desenat are aspectul unei suprafete diferite a hartiei din exteriorul patratului. Linia trasata cu creionul si existenta patratelului negru v-au modificat felul in care percepeti suprafata plana. Patratul trasat cu creionul pare sa inainteze. Cu toate acestea, pozitionarea centrala a patratelului negru inseamna ca spatiul din jurul sau este egal ca marime de fiecare parte a sa; fiecare latura trasata cu creionul reitereaza o latura a patratelului negru. Rezultatul este o senzatie vizuala ce poate fi descrisa ca nemiscare, liniste, pasivitate sau chiar plictiseala. Este, de asemenea, un exemplu de simetrie. Daca trasati o linie prin centrul formatului, cele doua jumatati de patrat vor fi imaginea in oglinda a opuselor lor (echilibru perfect).
Pentru a continua experimentul, lipiti patratelul negru si desenati alte patrate cu latura de 12,5 cm. In al doilea patrat, pozitionati patratelul negru exact ca pe primul, dar acum plasati intre marginea din stanga si patratelul negru un al doilea patratel negru, astfel incat sa se afle in mijlocul spatiului si sa fie aliniat cu primul patratel negru. Aceste doua patratele par sa patrunda dinspre stanga in formatul trasat cu creionul – o impresie ce rezulta din conventia noastra de a citi de la stanga spre dreapta. In alt patrat de 12,5 cm, pozitionati un al doilea patratel negru intre patratelul negru central si marginea din dreapta. Vom avea senzatia ca se deplaseaza catre dreapta, ca si cum ar parasi patratul desenat cu creionul. Daca un al doilea patratel negru este pozitionat intre latura de sus si patratelul negru central, cele doua par sa coboare prin format. Toate aceste designuri sunt asimetrice, adica nu se echilibreaza perfect.
Puteti crea aceeasi serie de aranjamente, dar cu patratele negre plasate la 45 de grade fata de latura trasata cu creionul, astfel incat sa nu mai fie reiterari ale laturilor. Efectul va fi o senzatie mai accentuata de miscare dinamica.
Experimentele pot fi extinse prin adaugarea de mai multe elemente, totusi priviti cu atentie si constientizati efectele vizuale ale fiecarei dispuneri.
Forma tridimensionala
Putem continua aceste explorari simple prin intrarea in lumea tridimensionala, sau cel putin a iluziei sale. Iluzia profunzimii si a volumului spatial ne parvine prin perspectiva, un tip de reprezentare vizuala inventata la inceputul Renasterii italiene.
Reveniti la patratul cu latura de 12,5 cm trasat cu creionul, in centrul caruia se afla patratelul negru cu latura de 1,25 cm. adaugati-i un patrat negru cu latura de 5 cm. pozitionati noul patratel in coltul din stanga sus al formatului, incat sa se afle in centrul spatiului si latura lui de jos a fie aliniata cu latura de sus a patratelului central initial. Patratul mai mare pare apropiat decat cel central. Fiind in partea de sus a formatului, el apare deasupra nivelului ochilor dumneavostra si a patratelului central la mijlocul distantei. Patratul mai mare va va solicita mai mult atentia.
Spatiul negativ si spatiul pozitiv
Trebuie sa analizati utilizarea eficienta a spatiului pozitiv si a spatiului negative. Spatiul pozitiv este suprafata imaginii, in vreme ce spatiul negative este fundalul, cunoscut ca si “fundatie” sau plan al imaginii. Este important sa intelegeti ca, in general, spatiul negativ slujeste pentru a sustine suprafata imaginii si de aceea nu poate fi lasat sa se dezvolte ca spatiu active in sine.
Merita explorate efectele pe care acest spatiu “neutilizat” il are asupra senzatiei globale generate de o imagine, prin modificarea deliberate a raportului dintre spatiul pozitiv si cel negativ.
Uneori puteti incuraja in mod activ ambiguitatea intre elementele imaginii si fundal. Pot aparea situatii in care un grup specific de elemente se reunesc pentru a se sustine reciproc si a concur astfel incat spatiul ( in mod normal negative) capata forma din partea elementelor positive. In astfel de cazuri, ochii nostril au dificultati in a deosebi forma de fundatie, ceea ce creeaza ambiguitate, care poate sa fie stranie si sa stimuleze surescitarea vizuala. Forma poate fi utilizata pentru a “captura” sau inchide spatiul intr-un asemenea mod incat o imagine poate fi citita ca pozitiva, desi altundeva in design ea isi patreaza rolul uzual.